Medicina veterinară este știința care se ocupă cu cercetarea și vindecarea bolilor animalelor, cu protecția și îngrijirea corespunzătoare a lor, de asemenea și cu controlul alimentelor de origine animală.

Partenerii nostri sunt specialisti in urmatoarele domenii:

Anatomia Animalelor, Etiomorfopatologie Veterinară, Histologie, Boli infecțioase, Chirurgie Veterinară, Expertiza sanitar-veterinară, Epizootologie, Microbiologie și Imunologie, Fiziologie Veterinară, Farmacologie Veterinară, Obstetrică și Ginecologie Veterinara, Biotehnologii în Reproducția Animalelor, Parazitologie, Terapie Veterinară, Semiologie și Imagistică Veterinară, Stomatologie Veterinară.

Diavolul tasmanian

Diavolul tasmanian

Diavolul tazmanian (Sarcophilus harrisii) face parte din genul Sarcophilus, familia Dasyuridae. Este un animal marsupial carnivor care poate fi intalnit numai pe insula Tazmania unde sunt protejati prin lege. Acestia au fost vanati de catre localnici pana in anul 1941 cand specia a devenit ocrotita prin lege.

Diavolul tasmanian este cel mai mare carnivor marsupial din lume, titlu detinut pana in 1936 de catre tigrul tasmanian, care a disparut la acel moment. Izolarea pe insula Tasmania a fost cea care i-a venit de hac tigrului si se pare este cea care pune in pericol viitorul diavolului tasmanian. Fondul genetic limitat determina afectiuni ereditare din ce in ce mai grave, iar daca la acestea mai adaugam si distrugerea habitatului si concurenta neloiala din partea vulpilor rosii nou-introduse in acest teritoriu, supravietuirea speciei este din ce in ce mai incerta.

Fosilele descoperite pe teritoriul continentului asutralian, demonstreaza ca, in trecut, diavolii tasmanieni traiau si pe aceste teritorii. Extinctia lor s-a produs cu mai bine de 400 de ani in urma, inainte de sosirea colonistilor europeni. Ariditatea in continua evolutie si aparitia cainilor Dingo par a fi principalele cauze pentru care astazi diavolii nu se mai regasesc decat pe insula Tasmaniei. Intrucat dingo nu au putut ajunge aici, populatia de diavoli tasmanieni a reusit sa supravietuiasca (la acel moment).

I s-a spus diavol tazmanian din cauza tipetelor specifice care i-au speriat pe primii europeni veniti pe insula. Acestia s-au speriat de temperamentul agresiv si culoarea neagra al animalului si i-au spus simplu: diavol. Fosilele gasite in Australia dovedesc ca diavolul tazmanian a vietuit acolo cu doua sute de ani inainte de venirea conolizarii europene.

Hrana Diavol Tazmanian

Diavolul tazmanian poate vana cu usurinta animale de marimi mai mari decat ei. La nevoie pot dobora un cangur de dimensiuni mai mici, dar prefera sa profite de pe urma altor animale. Acest lucru ii face sanitari ai locului. Mananca carne rezultata din lesuri sau vanata de alte animale. Profita daca un animal este lovit de o masina.

Daca apar ocazii nu da inapoi de la vanatoare. Vaneaza cu placere rozatoare, serpi, pasari, soparle si alte animale. Atacul preferat este jugulara sau ceafa(omor prin asfixiere).

Hrana lor depinde de oportunitate. Media zilnica este de 15% din greutatea lor corporala, dar pot devora pana la 40% din greutatea lor in jumatate de ora. Cand este infometata nici nu se vede urma de animal in urma lui. Localnicii agricultori ii sunt recunoscatori pentru ca previne raspandirea insectelor.

Unele exemplare sufera in timp o tumora faciala care le impiedica sa se hraneasca si din aceasta cauza multi indivizi mor de foame. Odata contactata boala animalul moare in aproximativ un an. Oamenii de stiinta incearca sa gaseasca un antidot la aceasta molima.

Caracteristici Diavol Tazmanian

Diavolul tazmanian este un animal mic. Aceare lungimea corpului de 65cm si lungimea cozii de 25cm. Coada este aproape jumatate din lungimea corpului. Masculii sunt mai mari decat femelele. Ei cantaresc 10-12kg, iar ele 6-8kg. Are musculatura foarte bine dezvoltata. Blana este de culoare neagra si prezinta dungi sau pete neregulate in zona pieptului. Musculatura si dintii puternici ii permite sa rupa pielea si oasele animalelor cu care se hraneste cu relativa usurinta. Picioarele din fata sunt mai mari decat cele din spate.

Poate sa elimine miros neplacut la nevoie sau cand isi marcheaza teritoriul. Maturitatea este atinsa la varsta de trei ani. Poate alerga pana la 15km/h pe distante scurte. Grasimea este depozitata in coada. Cu cat diavolii au coada mai groasa cu atat sunt mai sanatosi. La baza cozii se gasesc si glandele care secreta mirosul neplacut.

Simturile diavolului tazmanian sunt foarte dezvoltate. Acesta poate localiza prada cu usurinta noaptea cu ajutorul vazului si auzului si mirosului. Are un mic dezavantaj, detecteaza mai bine obiectele sau prada in miscare fata de cele statice. Tinerii se pot urca in copaci. Diavolii tazmanieni sunt buni inotatori.
Daca ne raportam la marimea lui diavolul tazmanian are cea mai puternica muscatura din lume, de 35.000 Kpa. Dintii sau cresc toata viata si se aseamana cu cei ai hienei. Teritoriul ocupat este de 8-20km patrati.

Corpul este acoperit de o blana aspra de culoare neagra sau maronie. Pe piept prezinta un marcaj alb sub forma de linie sau pata. Unele exemplare pot avea mici pete albe pe flancuri sau pe crupa.

Coada este relativ scurta si groasa. Rezervele de grasime ale organismului sunt stocate aici. Cu cat coada este mai groasa cu atat animalul este mai bine nutrit.

La baza cozii se afla localizata o glanda anogenitala ce produce o secretie urat-mirositoare, eliberata de animal atunci cand se simte amenintat. 

Diavolii sunt raspanditi pe toata intinderea insulei Tasmania, de la zonele de coasta pana pe versantii muntosi. Prefera habitaturile uscate, paduri, tufaisuri, dar nu ocolesc nici terenurile agricole sau periferia localitatilor.

Este un animal nocturn cu un simt al mirosului si auzului foarte bine dezvoltat. Ziua sta adapostit in vizuini sau scorburi, iar la lasatul intunericului porneste in cautarea hranei.

Reproducere Diavol Tazmanian

Femelele de diavol tazmanian incep reproducerea cand sunt apte sexual, adica in cel de-al doilea an de viata. Imperecherea are loc de obicei in luna martie de mai multe ori, atat ziua cat si noaptea. Femela se imperecheaza cu masculul dominant. Daca nu sunt pazite dupa imperechere, ele se vor imperechea si cu alti masculi.

Perioada de gestatie la diavolii tasmanieni dureaza 21 de zile, femela diavolului tasmanian putand da nastere si la 30 de pui. Puii se nasc prin marsupiul mamei, insa aceasta dispune doar de patru mameloane ce ii poate hrani, motiv pentru care rata de supravietuire este destul de mica dupa nastere. Cei care raman in viata parasesc marsupiul dupa 3 luni, timp in care li se dezvolta mustatile, blana, ochii, dupa care raman in preajma mamei pentru inca trei luni. Puii de sex feminin au rata mai mare de supravietuire.

In marsupiu putem spune ca este o alta etapa de dezvoltare pana incep sa traiesca. Pleoapele si mustatile devin vizibile dupa 16 zile, iar blana incepe sa le creasca dupa aproape 50 de zile. La varsta de 3 luni se dezvolta complet blana. Dupa 100 de zile parasesc marsupiul definitiv la greutatea de 500 de grame. Urmatoarele 3 luni le petrec alaturi de mama care are grija de ei, perioada in care nu se mai intorc in marsupiu.

Datorita bolii genetice de care sufera diavolul tazmanian in ultimii ani natalitatea s-a modificat, femela dand nastere mai devreme la pui.
Speranta de viata in salbaticie este de 7 ani. In captivitate traieste mai mult.

© 2015 Copyright by veterinariromania.ro