Medicina veterinară este știința care se ocupă cu cercetarea și vindecarea bolilor animalelor, cu protecția și îngrijirea corespunzătoare a lor, de asemenea și cu controlul alimentelor de origine animală.

Partenerii nostri sunt specialisti in urmatoarele domenii:

Anatomia Animalelor, Etiomorfopatologie Veterinară, Histologie, Boli infecțioase, Chirurgie Veterinară, Expertiza sanitar-veterinară, Epizootologie, Microbiologie și Imunologie, Fiziologie Veterinară, Farmacologie Veterinară, Obstetrică și Ginecologie Veterinara, Biotehnologii în Reproducția Animalelor, Parazitologie, Terapie Veterinară, Semiologie și Imagistică Veterinară, Stomatologie Veterinară.

Elefantul african

Elefantul african

Elefantii pot trai in aproape orice fel de habitat atata timp cat cantitatile de apa si de hrana sunt suficiente. Habitatul ideal este zona cu vegetatie abundenta. Elefantul African (lat. Loxodonta africana) este cel mai mare mamifer din lume.

Comportamentul elefantului african

Elefantii traiesc, de regula, in turme, formand familii mici, compuse dintr-o femela, descendentii acesteia si eventual puii descendentelor. Se presupunea ca liderii turmei erau masculii, insa s-a demonstrat ca adesea acestia duc o viata solitara. Familiile formate din femele sunt  vizitate de masculi in perioada imperecherii. Mai multe grupuri ce se inrudesc pot popula aceeasi zona si la fiecare intalnire in zonele de adapat se saluta reciproc intr-un mod afectuos.

 

Elefanti africani

Femelele se maturizeaza in jurul varstei de 11 ani si raman in grup, in timp ce masculii, care se maturizeaza in jurul varstei de 12-15 ani, sunt exclusi. Cu toate ca acestia ating maturitatea sexuala, nu se vor reproduce decat in jurul varstei de 20 de ani (sau mai tarziu), dupa ce urca in ierarhie. Sunt femele care pot intra in calduri inca de la implinirea varstei maturitatii si anume 12 ani. Gestatia dureaza in jur de 22 de luni iar femela elefant este inconjurata de celelate femel din grup, puii de elefant fiind crescuti doar de femele.

Masculii adulti trec anual printr-o perioada de maxima activitate sexuala si agresivitate. In timpul acestei perioade, ce tine de la o saptamana la trei-patru luni, glandele sexuale produc secretii care, impreuna cu urina, marcheaza teritoriul, iar acestia emit numeroase sunete de imperechiere. 

Elefantii au simtul mirosului bine dezvoltat, insa grohaiturile si sunetele puternice stau la baza sistemului de comunicare. Oamenii de stiinta sunt convinsi ca fiecare individ are grohaitul specific prin care se deosebeste de restul turmei. In caz de pericol, elefantii comunica sufland puternic aer prin trompa, semnal la care acestia se grupeaza automat, formand un cerc protector in jurul exemplarelor tinere. Elefantii emit sunete de joasa frecventa, pe care, desi urechea umana nu le percepe, le folosesc pentru a comunica la distante de 8-10 kilometri.

 

Regimul alimentar

Elefantul african isi petrece ziua mancand (16 ore), band apa, jucandu-se, prafuindu-se si odihnindu-se (in jur de 3-5 ore). Deoarece digera doar 40% din cantitatea ingerata, aceste animale consuma cantitati enorme de hrana (de 5 ori greutatea corporala) si beau pana la 200 litri de apa pe zi.

Elefantii tineri invata in timp cum sa colecteze apa cu ajutorul trompei. Au o dieta variata, ce include ierburi, frunze, scoarte, seminte si fructe. Continutul de fibra al hranei si cantitatile enorme pe care le inghit fac ca fecalele animalelor sa fie eliminate in cantitati mari.

 

Ingrijirea animalelor tinere

De regula, femelele nasc un singur pui. In cazul puilor orfani, acestia vor fi adoptati de un alt membru al familiei aflat la lactatie sau va fi hranit de mai multe femele in acelasi timp. Femelele sunt mame grijulii si, deoarece comportamentul lor se asimileaza prin invatare, isi tin puii in preajma mai multi ani.

Coltii apar la varsta de 16 luni, dar sunt vizibili doar dupa varsta de 30 luni. Puiul isi foloseste gura in timpul alaptarii (isi tine trompa deasupra capului); cand coltii cresc pana la 15 centimetri, femela se opreste din alaptat, insa puiul ramane in grup pana la varsta de 4- 5 ani.

 

Dusmani

Elefantii au fost raspanditi pe tot cuprinsul Africii, inclusiv in zona nordica, in timpul Imperiului Roman. Datorita vanatului excesiv, acestia si-au restrans habitatul. Cu toate ca se adapteaza usor, traind atat in zone de padure tropicala, cat si in zone de semi-desert, viitorul lor este pus sub semnul intrebarii.

Populatiile actuale sunt puse in pericol de catre braconierii care-i vaneaza atat pentru coltii de fildes, cat si pentru extinderea asezarilor umane. In prezent, le-ar fi greu sa supravietuiasca in afara rezervatiilor si a parcurilor nationale. Sunt cazuri in care acestia isi parasesc aria desemnata si distrug culturile din apropiere.

 

© 2015 Copyright by veterinariromania.ro