Ornitorincul

Ornitorincul este unul dinte cele doua animale care fac parte din ordinul Monotremata si singurul din familia Ornithorhynchidae. In limba greaca, denumirea sa inseamna ‘picior lat’. Acest animal are cateva caracteristici care amintesc de reptile, cum ar fi modul de imperechere, depunerea oualor, coaste la nivelul cervixului si prezenta sintezei acidului ascorbic la nivelul rinichilor.

Ornitorincul este mai degraba un mamifer decat o reptila, avand o speranta de viata de 10-15 ani. Este de marimea unei pisici de casa, masculul avand o lungime a corpului de 50-60 de cm, in vreme ce corpul femelei este mai scurt cu 10 cm. Greutatea medie a mascului este de 2 kg, in vreme ce greutatea femelei este de doar 0,9 kg.

Blana

Nu lasa apa sa patrunda pana la piele, intreg corpul fiind acoperit cu par, cu exceptia picioarelor si a ciocului. Ornitorincul are 800 de fire/mm patrat (mai dens decat parul unui urs polar, de exemplu), avand culoarea maro inchis cu unele portiuni galbui. Blana are doua straturi. Astfel, stratul mai lung serveste drept protectie pentru parul scurt aflat dedesubt, iar aceasta dispunere a blanii ii permite sa supravietuiasca si unor temperaturi extrem de scazute. Ciocul este de culoare gri-albastruie cu nuanta neagra, avand doua nari aproape de varf; acestea pemit animalului sa respire, chiar daca restul corpului ii este scufundat in apa. Maxilarul inferior este mai scurt decat cel superior.

Ciocul

Este prevazut cu un sistem de detectare a undelor electrice, avand 850.000 de receptori tactili. Atunci cand se scufunda pentru a gasi hrana, isi inchide urechile, ochii si narile, insa o identifica cu ajutorul sistemului de detectare prezentat mai sus, putand astfel gasi hrana chiar daca aceasta este ascunsa in spatele unor roci/ stanci sau in alte locuri.

Pe masura ce gaseste hrana, o muta din cioc in obrajii mari pentru ca, atunci cand ajunge la suprafata apei, sa o aduca in gura si sa o zdrobeasca cu ajutorul dintilor.

Urechile

Sunt amplasate pe fiecare parte a capului, neavand insa parti externe. Acest mici orificii se inchid in momentul in care ornitorincul inoata sub apa. Animalul are un auz foarte fin.

Ochii

Sunt agili, retina continand celule-con, care permit animalului sa distinga diferite culori. Acestia sunt situati astfel incat sa ii permita sa observe malurile raului, indiferent de pozitia in care se afla.

Picioarele

Ornitorincul are 4 picioare, care se pot extinde in pozitie orizontala fata de corp, ceea ce face ca animalul sa se deplaseze la fel ca o reptila. Picioarele din fata au o pielita care ajuta la inot. Cand se afla pe uscat, isi retrage aceasta pielita, dezvelind gheare ascutite, capabile sa sape adanc in malurile raurilor; totodata, ghearele il ajuta la ingrijirea blanei.

Coada

Seamana cu o lopata, fiind lata si plata. Este folosita adesea pe post de carma, in timpul inotului. Rolul ei cel mai important este acela de a depozita grasime care sa foloseasca drept rezerva pe timp de iarna sau in timpul clocirii oualor. O coada groasa este un semn de sanatate.

Temperatura corpului

La majoritatea mamiferelor, aceasta este de 37-38 de grade Celsius, insa cea a ornitorincului este de 32 de grade, ceea ce reduce cantitatea de energie eliberata de organismul acestuia in apa.

Celulele rosii transporta o cantitate mai mare de hemoglobina decat in cazul altor mamifere, ceea ce ii permite ornitorincului sa stea fara aer o perioada mai lunga de timp. Astfel, numarul de batai /minut ale inimii poate scadea de la 140-230 la 0, in timp foarte scurt. Masculul si femela ating maturitatea sexuala la varsta de 2 ani; in cazul femelei, acesteia ii functioneaza doar ovarul stang, caracteristica pe care o regasim de multe ori la pasari. Dupa imperechere, femela paraseste masculul si depune doua sau trei oua, care au un galbenus foarte mare si coaja fragila, semanand cu cele depuse de reptile. Dupa ce ies din oua, puii se hranesc cu laptele matern si nu parasesc cuibul pana la varsta de 4-5 luni. De remarcat este ca puii au la inceput o forma rudimentara de dinti, care insa sunt mai apoi inlocuiti cu placi dentare.

Ornitorincul, singurul animal veninos care are blana

Toate exemplarele se nasc cu pinteni la picioarele din spate, insa acestia cad de pe picioarele femelelor la varsta de aproximativ un an, in vreme ce pintenii masculilor devin veninosi in timpul sezonului de imperechere.

De asemenea, aceste animale emit sunete asemanatoare cu cele ale unor catelusi.

Hrana

Modul sau de hranire ne indica ca este un mamifer erbivor, el hranindu-se cu crustacee, viermi si insecte pe care le gaseste pe fundul apei dar si cu plante acvatice. Inoata la suprafata, stand pe jumatate scufundat sau plonjand spre fund in cautarea hranei, in acest ultim caz ochii si urechile se inchid, folosind pentru orientare doar “ciocul”.

Reproducere Ornitorinc

Reproducerea are loc dupa o scurta perioada de hibernare, in lunile septembrie-noiembrie. Dupa imperechere, partenerii se mai joaca un timp impreuna, apoi se despart, masculul revenind la viata solitara din vizuina. Cand ouale trebuie depuse, femela sapa o groapa de 60-90 cm adancime. Se incepe cu o galerie in panta, cu o lungime intre 6 si 12 m. Materialele necesare construirii cuibului sunt transportate de femela pe burta cu ajutorul cozii. Ea blocheaza calea de acces cu unul sau mai multe “dopuri” de pamant, groase de 15-20 cm, pe care le batatoreste cu coada.

Este una dintre cele 5 specii de mamifere care depune oua - acest fapt vine in contradictie cu trei dintre aspectele definitorii ale mamiferelor, pe care le cunoastem cu totii: au par, au sangele cald si nu depun oua. Privind lucrurile in perspectiva, balenele, delfinii si chiar liliecii au suficient “respect” pentru statutul lor de mamifere, astfel incat sa nu depuna oua. Iar aceste creaturi isi petrec intreaga viata incercand sa fie pesti sau pasari. Daca mamifere care isi petrec viata scufundate in apa se pot descurca sa nasca pui vii, atunci ornitorincii nu au absolut nicio scuza pentru aceasta modalitate de reproducere, anormala pentru un mamifer care traieste in conditii normale; 

Ornitorincii nu au mameloane - desi femelele produc lapte si isi lapteaza puii. Cum reusesc sa faca acest lucru fara a avea sfarcuri? Ei bine...intr-un mod asemanator procesului de transpiratie care se strange in buric. Laptele este literalmente secretat din doua glande sudoripare modificate prin porii din piele, de unde se strange, de-a lungul striurilor, in mici “bazine” pe abdomenul mamei, gata de a fi lins de micutii ornitorinci;

Ornitorincii se nasc cu dinti - motivul pentru care ornitorincii se nasc cu dinti este incert, poate ca sunt prea lenesi ca sa treaca prin intreg procesul de crestere a dintilor. Ce este si mai incert este motivul pentru care o creatura cu cioc de rata are nevoie de dinti. Desigur, acestia le cad la o varsta destul de frageda, dar...totusi, de ce le mai apar? Este ca si cand oamenii ar naste bebelusi cu coarne, care le-ar pica la pubertate. Dintii ornitorincilor nu au absolut nici un rol, in afara aceluia de a face aceste creaturi sa para si mai anormale decat sunt;

Ornitorincii au al saselea simt al elecrolocatiei - acest simt reprezinta modalitatea prin care perceptia unui animal poate fi folosita, prin campuri electrice, pentru a detecta un obiect. Pentru ca ornitorincii nu isi vaneaza prada prin metode normale, ei isi folosesc acest simt pentru a detecta campurile electrice produse de contractiile musculare.

Ornitorincii sunt veninosi - aceste creaturi sunt capabile sa produca suficient venin pentru a ucide un caine sau pentru a imobiliza un om matur. Ornitorincul mascul are o gheara in spatele fiecarui picior, care secreta venin, care, din cate se pare, nu este mortal pentru oameni. Veninul este produs doar de masculii adulti si este foarte puternic in perioada de imperechere, fiind folosit probabil impotriva altor masculi ornitorinci.