Regnul animal

Un animal este un organism (ființă vie) pluricelular, heterotrof, deci care nu își poate produce el însuși substanțele organice necesare hrănirii (cum fac plantele, algele și bacteriile albastre verzi prin fotosinteză), fiind nevoit să folosească substanțe organice gata preparate luate din mediu. Majoritatea folosesc oxigenul pentru respirație. Există și unele animale care trăiesc în medii fără oxigen. Acestea respiră anaerob.

Organismele care au fost încadrate în Regnul Animalia au fost introduse în unități sistematice din ce în ce mai mici în funcție de legăturile lor filogenetice. Referitor la aceaste subîmpărțiri există mai multe păreri, care sunt prezentate în subcapitolul „Clasificarea Regnului Animalia”.

Știința care se ocupă cu studiul animalelor se numește zoologie.

Inca din scoala generala invatam, la ora de biologie despre regnul animal. 

Animalele sunt organisme eucariote pluricelulare. Celulele care le alcatuiesc corpul sunt lipsite de perete celular si de pigmenti fotosintetizanti. Celulele care au aceeasi structura si aceeasi functie sunt grupate in tesuturi, acestea alcatuiesc organe, care formeaza sisteme.

Au fost identificate peste un milion si jumatate de specii de animale si mai sunt inca multe milioane de descoperit. Animalele sunt organisme vii, care se gasesc in aproape toate habitatele Pamantului, inclusiv in adancurile oceanului, zona arctica, si chiar in interiorul altor animale si plante. Regnul animal este impartit in animale fara coloana vertebrala (nevertebrate), precum melcii si homarii si animale cu coloana vertebrala (vertebrate), precum broastele si maimutele. Nevertebratele formeaza aproape 97% din toate speciile de animale.

Nutritia animalelor este heterotrofa, folosind direct sau indirect,  substantele organice preparate de catre plante prin fotosinteza. Digestia este de tip ingestiv, fiind realizata, de obicei intr-o cavitate interna a corpului. Animalele se incadreaza astfel in categoria trofica a consumatorilor.

Majoritatea animalelor duc o viata activa, necesara cautarii hranei, ceea ce a dus la dezvoltarea unor sisteme senzoriale si de deplasare complexe. Miscarea intregului organism sau a partilor componente (la formele fixate) se bazeaza pe existenta unor fibre contractile de tip muscular.

Reproducerea este predominant sexuata. Fecundatia externa sau interna se realizeaza prin contopirea unui gamet masculin flagelat, mai mic si mobil, cu un gamet feminin, imobil si mai mare. Celula-ou se segmenteaza, trecand prin stadiile de: MORULA, BLASTULA, GASTRULA. 

Regnul animal cuprinde urmatoarele increngaturi: spongieri, celenterate, viermi lati, viermi cilindrici, viermi inelati, moluste, artropode, echinoderme, stomocordate si cordate.

Este uşor de spus, despre un mamifer, o broască sau o pasare că sunt animale. Dar atunci când este vorba de a realiza o lista cu trăsături comune toturor animalelor lucrurile devin mai complicate. Deci cum putem defini un organism ca fiindi animal? Cu toate ca la prima vedere întrebarea pare simplă, răspunsul este unul complex şi necesită înţelegerea unor concepte ştiinţifice destul de solide. Vom explora in continuare caracteristicile care fac ca un organism sa fie considerat un animal şi vom încerca sa descifram termenii ştiinţifici ce înconjoară aceste concepte.

Urmatoarea lista descrie acele caracteristicil împărtăşite de toate animalele, de la meduze şi scoici la păsări şi mamifere. Aceste caracteristici ne ajuta să declarăm, de exemplu, coralii ca fiind animale, şi nu plante. Ele ne ajuta deasemenea sa trasăm evoluţia animalelor şi să construim un cadru care să ne faciliteze incadrarea animalelor în subcategorii.

1. Toate animalele sunt organisme eucariote.

Organismele vii, în funcţie de structura lor celulară, pot fi procariote sau eucariote.

Organismele procariotele şi cele eucariote diferă fundamental unele faţă de celalalte. Structura internă a celulelor procariote este mai puţin complexă decât la cele eucariote. Celelule procariotelelor nu prezintă nucleu, pe când celulele eucariote au un nucleu. La eucariote, nucleul celulei deţine material genetic într-o membrană. La procariote, materialul genetic este situat într-o regiune centrală a celulei şi se numeşte nucleoid - nefiind delimitat de nicio membrană.

Şi diferenţele nu se opresc la nucleul. Există numeroase alte diferenţe între procariotele şi eucariote:

- la eucariote materialului genetic (ADN) este dispus linear; la procariotele dispunerea ADN-ului este circulară.

- ADN-ul eucariotelor este ataşat la proteine (numite histone) şi este organizat în cromozomi; ADN-ul procariotelor nu este asociat cu proteine şi nici nu este organizat în cromozomi.

- celulele eucariotelor sunt mai complexe din punct de vedere structural, mai mari, prezentând numeroase membrane interne ce formează organitele, structuri cu diferite funcţii în cadrul celulelei. La procariote aceste structuri lipsesc.

În ciuda acestor diferenţe, eucariote şi procariotele împărtăşesc multe caracteristici şi, prin urmare, se consideră eucariotele ar fi evoluat din procarioate.

Deşi, toate animalele sunt eucariote, aveţi totuşi în vedere că viceversa nu este adevărată: nu toate eucariotele sunt animale - plantele, ciupercile, şi protistele sunt deasemenea eucariote.

 

2. Toate animalele sunt heterotrofe prin ingestie.

Toate organismele vii au nevoie de carbon pentru a putea susţine procesele de bază ale vieţii, cum ar fi creşterea şi reproducerea.

Există două moduri prin care un organism poate obţine carbonul de care are nevoie:

a) poate asimila carbonul din mediul inconjurător sub forma de dioxid de carbon (din atmosfera) sau din compuşi anorganici. Termenul de autotrof descrie astfel de organisme. Plantele sunt autotrofe. Ele îşi iau energia de la soare şi o foloseşte împreună cu carbonul disponibil în atmosfera, sub forma de dioxid de carbon, pentru producerea de zahăr, un compus organic simplu.

b) poate obţine carbonul necesar de la alte organisme vii, care sunt formate moleculele organice ce conţin carbon. Acest gen de organisme ce utilizează materiale organice ca sursă de energie pentru creştere şi dezvoltare se numesc heterotrofe. Spre deosebire de plante, toate animalele sunt heterotrofe. Ele ingeră plante şi alte organisme, în acest fel asigurându-şi necesarul de carbon şi energie.

 

3. Celulele sunt organizate în ţesuturi şi lipsite de pereţi celulari.

Majoritatea animalelor au corpul diferenţiat în ţesuturi. Corpul animalelor este construit din aglomerări de celule; la cele mai multe animale, celulele sunt organizate în diferite ţesuturi, ce efectuează funcţii specifice. Grupurile de celule cu acealeaşi specializari, ce au o funcţie comună reprezintă un ţesut. O excepţie de la acesta regulă, sunt bureţii (Filum Porifera), care nu posedă ţesuturi (acest grup de animale nu au muşchi sau nervi).

La plante, peretele celulelei oferă suport structural şi protecţie a celulei. De asemenea, unele bacterii poseda peretii celulari. Animalele nu au pereti celulari.

 

4. Animale sunt capabile să se deplaseze.

Spre deosebire de plante, care sunt fixate de substratul în care vor creşte, majoritatea animalelor sunt motile (capabile de mişcare). Mobilitatea este asigurata prin fibre contractile. O excepţie o reprezintă din nou bureţii, care sunt organisme sedentare.

 

5. Majoritatea animalelor au o reproducerea sexuată, deşi un număr mic sunt capabile de reproducere axesuată. Cele mai multe animale se reproduc sexual prin ouă şi spermă. Acest lucru înseamnă ca informaţia genetică este transmisă între indivizi şi este menţinută variabilitatea între părinţi şi urmaşi. Există totuşi câteva animale care sunt capabile de reproducere axesuată.

 

6. Animale sunt diploide.

Termenii diploid şi haploid şi sunt utilizaţi pentru a descrie cât de multe copii ale materialului

genetic sunt cunţinute într-o celulă. În celule diploide, există două seturi complete de material genetic, în celulele haploide există un singur set complet de material genetic. Cele mai multe animale sunt formate din celule diploide.