Tehnici de examinare a turmelor - examenul clinic

Descriem pe larg unele dintre tehnicile utilizate in examinarea un grup sau turma de animale. Acestea pot fi folosite singure sau ca si combinatie de tehnici in functie de natura problemei, disponibilitatea facilitatilor care sa sprijine examinarea si examinatorul, cum ar fi laboratoarele de diagnostic si laboratoare de analize luand in considerare si costul acestora. In acest articol vom scrie despre examinarea clinica.

EXAMENUL CLINIC 

Un examen clinic este esential in cazul in care aspectul clinic este o caracteristica a bolii. In acest caz, un esantion reprezentativ de animale ar trebui sa fie examinate. Importanta acestei componente de examinare nu poate fi supra-apreciata. In cazul in care exista boala clinica, o definitie exacta prin examen clinic poate duce la un diagnostic al unei boli cu determinanti cunoscuti si specifici si examinarea in continuare a efectivului se poate concentra in mod special asupra acestor factori. In cazul in care examenul clinic nu duce la o definitie finita a cauzei bolii, dar ofera un diagnostic de o boala cu determinanti multifactoriali, examinarea va duce in continuare la identificarea factorilor de risc care trebuie sa fie inclusi in examinarea turmei. Inregistrarea rezultatelor sunt foarte importante si sunt ajutate, sau pot fi ajutate foarte mult de un formular, de un raport structurat astfel incat sa fie inregistrate aceleasi caracteristici clinice pentru fiecare animal. De obicei, animalele afectate clinic sunt inscrise ca si cazuri intr-o investigatie pe baza prezentei unor semne definite sau anomalii clinice si pe pe baza inregistrarilor efectuate cu formulare ajutatoare in aceasta selectie . Acest lucru este important mai ales in cazul in care mai multi medici veterinari intr-o pot fi implicati in examinarea turmei de-a lungul timpului. O selectie a animalelor ce vor fi examinate este vitala. 
Acest lucru nu ar trebui sa fie lasat pe seama fermierului pentru ca selectia poate fi partinitoare, acesta incluzandu-le pe cele mai bolnave, mai slabe si mai batrane, si nu neaparat animalele care sunt reprezentative pentru boala, la examinare. Acest lucru este deosebit de important in cazul unui grup de animale care trebuie sa fie transportate de la ferma la o locatie centrala pentru examen clinic aprofundat, ca parte a rezolvarii problemei. Trebuie acordate instructiuni stricte proprietarului pentru a selecta 10-12 animale ca un esantion minim. Grupurile ar trebui sa includa opt animale bolnave, daca este posibil, patru cazuri timpurii avansate si patru animale normale pentru control. In cazul in care situatia o permite, includerea de animale care pot fi sacrificate pentru examenul necropsic este un avantaj. In mod ideal, cu exceptia cazului in care grajdurile nu vor permite, examinarile clinice trebui sa fie facute la ferma, iar medicul veterinar ar trebui sa aleaga animalele ce urmeaza sa fie examinate. In focare de boala in care exista mortalitate, examenul necropsic si prelevarea de probe asociate sunt instrumente extrem de valoroase de investigatie si diagnostic. Examenul necropsic nu ar trebui sa fie ignorat ca principala metoda de stabilire a unui diagnostic ale problemelor legate de boala sau ineficienta productiei in turme si cirezi. In multe boli ce apar la efectivele porcine si turmele mari de ovine, costurile asociate cu sacrificiul de cateva animale in scopul necropsiei, sunt depasite serios de beneficiile unui diagnostic precoce si precis si capacitatea de a interveni rapid cu strategiile corective.

Chiar si in turme de vite, proprietarii sunt dispusi sa sacrifice animale afectate, daca prin aceasta se pot facilita o definire mai precisa a problemei lor. De asemenea, trebuie recunoscut faptul ca unele boli nu pot fi definite cu precizie in functie de manifestarea lor clinica si epidemiologica si o necropsie este necesara ca parte a sistemului de examinare.