Medicina veterinară este știința care se ocupă cu cercetarea și vindecarea bolilor animalelor, cu protecția și îngrijirea corespunzătoare a lor, de asemenea și cu controlul alimentelor de origine animală.
Anatomia Animalelor, Etiomorfopatologie Veterinară, Histologie, Boli infecțioase, Chirurgie Veterinară, Expertiza sanitar-veterinară, Epizootologie, Microbiologie și Imunologie, Fiziologie Veterinară, Farmacologie Veterinară, Obstetrică și Ginecologie Veterinara, Biotehnologii în Reproducția Animalelor, Parazitologie, Terapie Veterinară, Semiologie și Imagistică Veterinară, Stomatologie Veterinară.
Origine Urs Polar
Ursul polar se intalneste in mediul polar arctic si anume apele Oceanului Arctic, dar si uscatul inconjurator, fiind cel mai mare animal de prada intalnit pe uscat. Durata vietii sale este de 35-40 ani. Temperatura aici este cuprinsa intre -20 grade si -40 grade, iar vara ajunge la 0 grade. Precipitatiile sunt in jur de 100-300 mm/an. De asemeni apar cicloni. Vara are loc topirea ghetii si ziua dureaza 5 luni. In sud, unde este mai uscat, apare solul cu stepa polara (tufe mici, muschi, lichieni, ierburi). Aceasta atrage ursii polari. Dar locul preferat de ursii polari este calota glaciara din Oceanul Arctic deoarece aici sunt mamifere marine.
Supravietuirea acetuia este pusa in pericol dupa cum au anuntat oamenii de stiinta de catre incalzirea globala. Deja calotele glaciare au inceput sa se topeasca, gheata este mai putina cu aproape 50% decat acum 60 de ani. Una dintre solutiile propuse a fost transportarea apei in aceste zone si transformarea ei in gheta. Este un animal protejat prin lege, tari precum Norvegia, Canada, Danemarca au interzis vanarea acestora din 1960.
Ursul polar se gaseste mai ales in Cercul Arctic, dar si in regiunea nordica a continentelor Europa, America si Asia. Sta mult timp in apa sau pe gheata marii. Este foarte mare, iar picioarele sunt adaptate mersului pe gheata, terminandu-se cu 5 gheare incovoiate.
Ursul polar (Ursus maritimus) este cel mai mare pradator intalnit pe uscat in regiunile arctice, a carui greutate poate atinge la maturitate in cazul masculilor 600 kg, iar la femele - 300 kg. Au aproape 2 m in inaltime si 3 m in lungime.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece.
Prin urmare, chiar dacă înfăţişarea sa este extrem de asemănătoare în aparenţă cu a celorlalte specii de urşi, ursul polar are o serie de particularităţi adaptive care-l difernţiază. Spre exemplu, capul său are o formă alungită, gâtul este proporţional mai lung decât al urşilor bruni, iar umerii mai înguşti, astfel încât ursul alb are o siluetă corporală mai hidrodinamică decât a celorlalţi urşi.
Lista adaptărilor sale nu se opreşte aici. Spre deosebire de rudele lor, urşii polari au gheare mai scurte, dar mai curbate şi mai ascuţite, adaptate mersului pe suprafeţe alunecoase. Caninii sunt lungi şi ascuţiţi, de adevărat carnivor, iar măselele prezintă adaptări la hrana aproape exclusiv carnivoră. De fapt, ursul polar este cel mai carnivor dintre toţi urşii, un vânător perfect, precum o felină mare, dar şi un oportunist desăvârşit. Este de altfel considerat cel mai prădător terestru, precum şi cea mai mare specie de urs din prezent.
Ursul polar isi petrece timpul deplasandu-se pe distante foarte mari in cautarea hranei preferate - focile. Ei vaneaza focile pe ghetarii formati pe perioada iernii polare, acestea petrecandu-si aici marea parte a timpului. Dat fiind ca pe perioada verii cand gheata se mai topeste vanarea focilor este mai dificila, pentru a supravietui in aceasta perioada, ursii polari consuma o cantitate foarte mare de hrana iarna, cantitate ce depaseste chiar si de 3 ori greutatea propriului corp.
Blana ce ii acopera corpul este deosebit de deasa si este formata din fire lungi. Un strat des, lanos si bun la izolarea de frig, strat format din puf, este acoperit de firele de par groase dar matasoase. Chiar daca iti vine sa crezi sau nu, blana ursului polar nu este chiar atat de alba. Vazut din apropiere firul are o culoare putin mai inchisa. Senzatia de alb imaculat este data de imaginea zapazii din jur, reflectata in firele lucioase. Daca ai avea posibilitatea sa ii analizezi corpul de la o distanta foarte mica (ceea ce nu ar fi indicat totusi), ai observa ca pe sub blana aparent alba se gaseste pielea negricioasa a corpului. Aceasta capteaza razele soarelui si prin urmare caldura soarelui, blana avand apoi practic rolul de a proteja cat mai mult acea caldura de aerul foarte rece din jur. Blana izoleaza atat de mult incat, uneori ursii se supraincalzesc, racorindu-se inotand prin apa rece. Ei sunt de altfel foarte buni inotatori. Specialistii au descoperit ca ursul polar poate inota mai multe ore continuu, pe distante de zeci de kilometri. Desi nu isi pot tine respiratia mai mult de 2 minute, ursul polar isi poate ''inchide'' narile atunci cand este sub apa.
O alta adaptare fizica a sa la mediul in care traieste este reprezentata de labele foarte mari in comparatie cu restul proportiilor corpului si chiar in comparatie cu restul speciilor de ursi. Labele rotunde si mari, terminate cu gheare rezistente il ajuta in delpasarea pe zapada si pe suprafetele alunecoase, oferindu-i un bun echilibru.
Nici greutatea corpului nu este de neluat in seama tinand cont ca masculul cantareste de aproape 2 - 3 ori mai mult decat femela. Acestia traiesc aproape unii de altii numai in perioada imperecherii. Atunci cand femela urmeaza sa aiba pui, ea intra intr-o stare asemenatoare hibernarii dar nu atat de profunda, avand grija insa de asigurarea unei optime temperaturi a corpului in aceasta perioada si, astfel, de buna dezvoltare a micutilor. Ea isi va scobi in gheata si zapada un adapost unde va ramane timp de 8 luni. Femela va da nastere la maxim doi pui. La inceput acestia nu suporta foarte usor temperaturile foarte scazute drept pentru care vor ramane in adapost pana primavara. Pana atunci, ursoaica nu ii va lasa singuri si nu va manca, acoperindu-si necesarul de hrana din rezervele propriului corp. Abia la sosirea primaverii vor parasi toti adapostul pentru a pleca in cautarea hranei. Puii vor trai alaturi de mama lor timp de 30 de luni, dupa care aceasta ii va indeparta pentru a-si purta fiecare de grija.
Reproducere Urs Polar
Primavara este anotimpul cand acestia isi cauta perechea si poate parcuge zeci de kilometri pentru a gasi o ursoaica fara pui. Perioada de imperechere este din martie pana in iunie. Gestatia dureaza 195-265 zile. Femela incepe constructia adapostului pentru pui incepand cu luna octombrie. Ea sapa un gang lung de cativa metri continuat cu o pestera adanca de 2 metri, lasand si o ie?ire spre sud pentru a nu fi infundate cu zapada de viscolele din nord. Femelele nasc in medie doi pui. Puii sunt nascuti cu ochii inchisi si au o blana deasa. Ei cantaresc aproape 600 de grame. Ursoaica va petrece 10 zile in apropierea vizuinii pentru ca puii sa se adapteze la clima rece. In aprilie vin in contact cu clima si mediul. Barlogul este loc de adapost pentru ei deoarece temperatura poate atinge +20 grade. Puii raman cu mama 2 sau 3 ani. Ei ajung la maturitatea sexuala la 5-6 ani.
Ursii polari sunt animale solitare din fire, ei calatoresc pe intinderi mari iar in decursul unui an pot parcurge si 50 000 kilometri patrati de teren inghetat, iar media zilnica este de 40 de km. Hrana preferata a acestora este foca inelara insa mai consuma si pesti, crabi, fructe si plante.
BOOSTER MEDIA SRL, CUI 31318579, J15/159/2013
